ISTORICUL ŞCOLII VINTILEASCA. GHID MONOGRAFIC

  Aşezarea geografică a şcolii  

    

 Şcoala Vintileasca din judeţul Vrancea, se află situată la aproximativ 70 km. de municipiul Focşani, reşedinţa  judeţului, urmând drumul rutier pe direcţia: Goleşti, Dumbrăveni, Dumitreşti, Jitia, Vintileasca, aflată la zona de contact dintre deal şi munte într-un cadru peisagistic deosebit de pitoresc. Şcoala este aşezată la poalele muntelui Piatra Neculei la o altitudine de 800m, pe partea stângă a DN 2R ce leagă satele Neculele, Bahnele, După Magura şi Poiana Stoichii de centrul comunei Vintileasca, într-o zonă supusă riscului alunecărilor de teren, cu o populaţie conservatoare, dar în acelaşi timp prea puţin promovată şi cunoscută.

În ultimii ani, datorită strădaniilor autorităţilor locale şi cu sprijinul fondurilor guvernamentale, au fost realizate o serie de progrese în domeniul infrastructurii educaţionale şi nu numai.

Este o zonă cu un mare potenţial economic, turismul rural de exemplu, ce poate fi valorificat mai ales cu ajutorul unor proiecte de atragere a fondurilor structurale (europene). Acesta este şi principalul motiv ce ne-a încurajat în demersul nostru, acela de a face cunoscută această mică ,,insulă de educaţie” din judeţul Vrancea.

De-alungul timpului, locuitorii comunei Vintileasca au acordat o atenţie deosebită şcolii, pe care au considerat-o pârghia cea mai importantă a dezvoltării comunităţii lor.

Apariţia învăţământului sătesc

         

Studiul istoriei naţionale ne dovedeşte, că ştiinţa de carte este legată de apariţia la sate a mănăstirilor, bisericilor şi preoţilor. Se ştie că prima formă de învăţare a fost învăţământul oral, prin predicile pe care le ţineau preoţii  la slujbele bisericeşti. Din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre, învăţământul a fost principalul mijloc de însuşire şi transmitere a cunoştinţelor şi experienţei umane. Astfel că de la audierea cunoştinţelor în cadrul slujbelor religioase, s-a trecut la însuşirea cunoştinţelor în mod organizat prin intermediul cărţii, în şcoală.

În zona de care ne ocupăm, sunt informaţii că au existat şcoli înfiinţate pe lângă biserici şi mănăstiri încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, aşa cum au fost cele de la Mănăstirea Poiana Mărului şi Mănăstirea Bordeşti

 Învăţământul sătesc din România îşi are începuturile în prevederile Regulamentului Organic din1831/1832 precum şi în legile care au fost întocmite în acest sens, în anii care au urmat. Reluând firul evenimentelor, aflăm că la 24 ianuarie 1838 Departamentul Vorniciei din Lăuntru, făcea cunoscut Eforiei Şcoalelor Naţionale, că potrivit art. 8 din Regulamentul Organic trebuie să se înfiinţeze şcoli în toate satele, iar obligaţia de a se ocupa de şcoală îi revenea cântăreţului de la biserică (dascălului), care era dator să-i înveţe pe copii satului carte şi cântări. Se prevedea ca acesta să fie plătit cu alimente şi cu câte 2 lei de fiecare familie pe an. Anul şcolar începea la 1 noiembrie şi se sfârşea la 31 martie, pentru ca în lunile calde copii să ofere ajutor părinţilor în gospodărie şi la muncile câmpului. În fiecare vară, Eforia Şcoalelor obliga toţi candidaţii de învăţatori să urmeze cursuri de pregătire, organizate de Şcolile Normale înfiinţate în reşedinţa fiecărui judeţ, până la obţinerea atestatului de învăţător. Pentru obţinerea atestatului, candidatul trebuia să ştie să citească liber, să scrie frumos şi citeţ, să ştie pe dinafară şi pe înţelesul tuturor catehismul creştin, să cunoască cântările bisericeşti, să ştie aritmetica în tot cuprinsul ei, să ştie să caute vitele de boli. Şcolile urmau să fie dotate cu table lancasteriene, deoarece învăţământul se preda după modelul lancasterian, sistem care se baza pe folosirea elevilor mai avansaţi, ca monitori, ajutându-l pe învăţător. Cea mai multă atenţie se acorda cititului şi scrisului. Pentru învăţatul buchiilor se foloseau cărţi numite „bucovane” sau „ceasloave “. Învăţătorul scria o literă pe nisip, cu un beţişor sau cu degetul. Scrierea pe „tăbliţa “ de ardezie sau pe hârtie, se făcea numai cu elevii înaintaţi. În ce priveşte localul unde avea să funcţioneze şcoala, responsabilitatea o aveau ocârmuitorii satelor împreună cu proprietarii moşiilor.

În documentele ce se găsesc la Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale – Vornicia din Lăuntru, au fost găsite primele referiri oficiale despre înfiinţarea unor şcoli pe cursul superior al Rămnicului Sărat, încă din anul 1840. Într-o listă care cuprinde „numărul şcoalelor săvârşite şi nesăvârşite” din judeţul Slam Râmnic, plasa Plaiul Râmnicului, apare şcoala din satul Jitia ca fiind terminată, iar cea din satul Pietrele Fetii ca fiind neterminată, deoarece îi lipseau geamurile  (DANIC, Vornicia din Lăuntru, dosar 567 II B/1838, f. 4). Pe atunci satul Pietrele Fetii, cuprindea toate cătunele care formează astăzi comuna Vintileasca. În acele timpuri, copii care doreau să înveţe carte trebuia să parcurgă drumul lung şi anevoios, până la Jitia şi înapoi. Această situaţie, care a durat mulţi ani, s-a datorat în mod sigur, numărului scăzut al locuitorilor acestui sat de munte, precum şi a izolării lui datorită lipsei unor drumuri practicabile. În acest sens, într-un alt document de la începutul anului 1846, Ocârmuirea judeţului Slam Râmnic informa Vornicia din Lăuntru, despre reparaţiile făcute la şcolile din judeţ în anul anterior, că şcoala din Jitia a fost reparată, ,,…dar, să se mai facă una la Pietrele Fetii fiind la mare depărtare  şi locul muntos…”.  Această  afirmaţie ne arată încă odată, greutăţile pe care le întâmpinau sătenii din Pietrele Fetii, unde şcola nu funcţiona încă, iar copii care doreau să înveţe carte, trebuiau să se deplaseze la şcoala din satul Jitia, aflată la mare distanţă. Referitor la numărul familiilor care locuiau la jumătatea secolului al XIX-lea în satul Pietrele Fetii, răspunsul îl găsim într-o condică din anul 1854, în care Vornicia din Lăuntru înregistra numele satelor şi numărul familiilor care contribuiau la plata lefurilor învăţătorilor. Astfel, în tabelul privind situaţia judeţului Râmnicul Sărat, la poziţia nr. 6 este trecut satul Pietrele Fetii cu un număr de 80 de familii plătitoare. Spre comparaţie, numărul familiilor plătitoare din satul Jitia, care este trecut în condica amintită la poziţia nr. 16, este de 136. Credem că la această dată şcoala din Pietrele Fetei funcţiona, deoarece locuitorii contribuiau   la  plata salariului pentru învăţător.

Şcoala Neculele în a doua jumătate a secolului al XIX-lea

         

          Datorită  condiţiilor grele din acele timpuri şi din lipsa unei şcoli funcţionale, sătenii din Pietrele Fetii, apoi Neculele, erau în cea mai mare parte neştiutori de carte.        Ca urmare a reformelor înfăptuite de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, după realizarea Unirii Principatelor din 1859, situaţia ţăranilor a început să se schimbe în bine. În martie 1864 este promulgată Legea comunelor, care are ca efect apariţia comunei Jitia, formată din satele (cătunele) Vintileasca, Neculele, Jitia de Sus, Dealu-Sării, Jitia de Jos. Vintileasca şi Neculele erau satele care formaseră înainte de 1864, satul Pietrele Fetii. Mai multe comune formau o plasă şi mai multe plăşi formau un judeţ. La 14 august, acela-şi an, Cuza a promulgat legea rurală, în urma căreia şi ţăranii din satele Vintileasca şi Neculele au fost împroprietăriţi cu pământ din moşiile boierului şi ale schitului Poiana Mărului. Împărţirea pământului s-a făcut diferenţiat în funcţie de numărul de vite deţinut de ţărani, mulţi dintre ei neprimind nimic. O altă lege, la fel de importantă, a fost adoptarea la 25 noiembrie 1864, a Legii instrucţiunii publice care stabilea trei grade de învăţământ: primar, secundar, superior, proclamâdu-se învăţământul primar obligatoriu şi gratuit.

           Transformările din planul economic s-au răsfrânt şi asupra celui spiritual şi cultural. Din anul 1861 avem şi numele unui învăţător de la şcoala din Pietrele Fetii. Acesta se numea Ion Ienache şi apare într-o listă cu învăţătorii din Râmnicu Sărat pe anul 1861. Câţiva ani mai târziu, acela-şi învăţător apare într-un tabel nominal ce cuprinde învăţătorii din judeţul Râmnicu Sărat din anul şcolar 1863/1864. Şcoala avea atunci 23 de elevi, iar învăţătorul primea un salariu de 15 lei pe lună. În această perioadă de început a învăţământului din satele noastre, şcolile nu au funcţionat în localuri proprii, ci în clădiri care aparţineau proprietăţii particulare sau a statului. Din această cauză arendaşii acestor proprietăţi, dispuneau în funcţie de nevoile lor de aceste spaţii, fapt ce ducea la închiderea temporară a şcolii, deoarece comuna nu avea un alt local la dispoziţie. Această situaţie cu privire la şcolile din Jitia şi Neculele, este relatată pe larg într-o reclamaţie a cetăţeanului Dumitru G. Popa, către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, din 19 octombrie 1886 , în care îl acuză pe arendaşul Toma Chircu că a ocupat clădirea în care se afla şcoala din Jitia, pentru a locui în ea, iar şcoala din Neculele, o casă veche din bârne, a fost dărâmată de acela-şi arendaş, care a construit  în locul ei o casă particulară. Din cercetările făcute de trimisul Prefecturii la faţa locului, s-a constatat că acele clădiri aparţineu proprietăţii şi nici-decum comunei care nu avea nici-un drept asupra lor.

          În ,,Marele Dicţionar Geografic al României” din 1901, aflăm că în satul Neculele există o biserică zidită în anul 1863, de către arhiereul Filofteiu, având hramul Sf. Voievozi şi o şcoală primară construită, după unele informaţii, în anul 1882, care funcţiona într-o clădire cedată comunităţii de proprietarul Menelaş Ghermani. Această informaţie atestă că la Neculele, şcoala funcţiona din nou la acea dată. Locuitorii mai vârstnici din comuna Vintileasca, încă îşi mai amintesc de la înaintaşii lor, că învăţătorul şcolii a fost în acele timpuri candidatul Rizescu Ştefan-Dumitrescu, căruia oamenii îi spuneau Fane. Acest învăţător a avut o activitate îndelungată, formând multe generaţii de elevi, lăsând în urma sa o şcoală consolidată , gata să răspundă provocărilor viitoare.

          Nu avem o dată certă despre înfiinţarea primei şcoli, dar suntem siguri că acest fapt s-a întâmplat în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Datorită greutăţilor de tot felul, şcoala a funcţionat cu întrerupere în acea perioadă. Am văzut mai sus că la 1840 exista un local al şcolii, căruia îi lipseau geamurile. În 1846 încă se cerea înfiinţarea unei şcoli. Iar în 1854, locuitorii contribuiau la plata salariului pentru învăţător, fapt ce ne face să credem că şcoala începuse să funcţioneze. Din 1861 documentele menţionează numele unui învăţător al şcolii din Pietrele Fetei. În 1886 şcoala nu mai funcţiona, deoarece arendaşul moşiei o dărmase.

          Informaţiile despre şcoala Neculele în perioada de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până la Primul Răzbui Mondial, sunt deocamdată puţine. Într-o monografie a comunei Jitia, realizată de gazetarul Gheorghe Ciocănel şi publicată în „Gazeta Săteanului” din Râmnicu Sărat, la 5 mai 1895, se face o prezentare completă a comunei, referidu-se şi la şcoala Neculele: „Localul de şcoală din cătunul Neculele de asemenea e din bârne, învelit cu şindrilă, nesistematic, cu o cameră pentru locuinţa învăţătorului şi una pentru studiu”.

 Şcoala Neculele în perioada interbelică

         

Făurirea statului naţional unitar român în anul 1918, a creat un nou cadru teritorial, favorabil procesului de modernizare şi de democratizare a societăţii româneşti. Reformele adoptate în primul deceniu după Marea Unire, au dus la schimbări majore ale structurilor sociale şi politice din noua Românie.

          În anii 1924 şi 1928 au fost adoptate legile privind învăţământul primar şi respectiv secundar. Până în 1924, învăţământul primar de patru ani era completat cu clasa a V-a. După aplicarea noii legislaţii, erau două cicluri: clasele I-IV,obligatorii şi V-VII complementare. Legea din 1924 preciza că învăţământul primar era „unitar, obligatoriu şi gratuit”. Începând cu anul 1934, a fost instituită obligativitatea învăţământului de 7 clase.

          După Primul Război Mondial, la Şcoala Primară mixtă Neculele  numărul elevilor înscrişi care frecventau şi promovau clasele I-IV, era redus.  Această situaţie se explică prin faptul că majoritatea sătenilor îşi ţineau copii acasă, ca ajutor la muncile agricole. Pentru numărul mare de absenţe, părinţii elevilor erau amendaţi. Asemenea liste de amendă, care cuprindeau numele şi prenumele părinţilor care nu vroiau să-şi trimită copii la şcoală, am găsit la Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale - Vrancea. În anul şcolar 1925/1926, pentu un număr de 25 absenţe acumulate de un elev din gradul I, amenda încasată era de 125 lei, iar pentru un elev de gradul II, amenda era de 250 lei. O astfel de listă a fost întocmită la 8 noiembrie 1925 şi semnată de directorul şcolii, învăţătorul Niculescu Ion. Tot în această perioadă, ca urmare a creşterii numărului de locuitori, este înfiinţată o nouă şcoală în cătunul Bahnele. Privind situaţia celor două şcoli din această perioadă, aflăm informaţii importante dintr-un chestionar referitor la statistica şi situaţia comunei Jitia pe anul 1926, aflat la DANIC - Vrancea, din care cităm: ”…Numărul şcoalelor din această comună este de cinci, din care … una în satul Neculele, cu un post, proprietatea comunei, nu are locuinţă pentru diriginte şi are ca mobilier 8 bănci, una tablă, una masă cu catedră. Idem una şcoală în Neculele – Bahnele, cu un post, local cu chirie, are mobilier 4 bănci, una masă şi un scaun...”. Din păcate arhiva şcolii Bahnele a ars în anul 1984 şi nu avem date din trecutul îndepărtat al acestei instituţii. În ceia ce priveşte documentele din arhiva şcolii Vintileasca, ele „ne vorbesc” începând cu anul şcolar 1929/1930, când învăţător era Jonhi Claus.

Situaţia în anul şcolar1929/1930 era următoarea:

Clasa	Băieţi	Fete	Total
Clasa  I	16	24	40
Clasa a II-a	12	9	21
Clasa a III-a	6	9	15
Clasa a IV-a	7	3	10

         

La sfârşitul anului şcolar situaţia şcolii era:

Clasa	I	II	III	IV
Înscrişi	40	21	15	10
Promovaţi	12	10	7	6
Repetenţi	28	11	8	4

          Începând cu anul 1930, la Neculele a venit învăţător, fiul satului Nicolae D. Noapteş, născut la 16 aprilie 1907, în Jitia, absolvent al Şcolii Normale din Râmnicu Sărat, promoţia 1927. El a deţinut şi funcţia de director al şcolii, cu scurte întreruperi, până când s-a pensionat. Bătrânii satului îşi amintesc, că a fost un învăţător care se distingea printr-un comportament ce impunea respect, fiind totodată pasionat de meseria pe care o practica. Nici-un elev nu îndrăznea să vină la şcoală cu lecţia neânvăţată sau cu tema nescrisă, pentru că ar fi fost aspru pedepsit. “Domnul învăţător venea la şcoală călare pe un cal sur, iar noi copii cum îl zăream în depărtare, în punctul numit astăzi <la Brutărie>, intram în clasă, ne aşezam în bănci şi < nu se auzea nici musca>, până intra el”, îşi aminteşte pensionarul Stoian Gh. Simion, fost gestionar la cooperativa din Vintileasca, octogenar. Constatăm că la baza învăţământului românesc a stat dintodeauna principiul exigenţei. Şcoala se afla peste drum de biserică, unde se află şi în prezent, avea în această perioadă două săli de clasă şi o cancelarie. Iernile erau aspre , cu zăpezi mari şi vifor puternic, fapt ce ducea deseori la întreruperea cursurilor. Copii veneau peste dealuri, îmbrăcaţi în haine de stofă ţesută în casă, încălţaţi cu opinci, dar şi cu ghetuţe sau pantofi, purtând în spate o traistă sau ghiozdan din care nu lipseau tăbliţa, condeiul , penarul numit plumbieră, caietele, cărţile, călimara cu cerneală, etc. Tăbliţa din ardezie, de culoare neagră-cenuşie şi condeiul, din acela-şi material, se foloseau în clasa a I-a la însuşirea scrisului şi cititului, iar din clasa a II-a se trecea la scrisul cu cerneală, folosindu-se tocul din lemn cu peniţă, care se înmuia permanent în călimara cu cerneală. Anul şcolar începea în septembrie şi se sfârşea în iunie. În prima zi a anului şcolar se făcea o slujbă religioasă, de către preotul satului, în prezenţa elevilor şi a părinţilor acestora. Cursurile se desfăşurau cu o parte din clase dimineaţa şi cu cealaltă parte după-amiaza. Nu se ţineau cursuri joia după-amiază, în zilele de sărbătoare, când elevii trebuiau să meargă la biserică împreună cu învăţătorul şi în alte ocazii când situaţia o impunea. De exemplu, înaintea sărbătorii Paştelui, elevii erau duşi la biserică pentru a se mărturisi şi apoi erau împărtăşiţi de către preot, ceia ce ne arată o mare grijă pentu „curăţenia spirituală” a copiilor. În ce priveşte „curăţenia trupească” , elevii erau controlaţi periodic de către învăţători, dar şi cu ocazia inspecţiilor făcute de medicul de la dispensarul din Jitia, deoarece în Neculele nu era dispensar. Costumul naţional era folosit de toţi elevii cu ocazia serbărilor şcolare, ce se organizau la sfârşit de an şcolar, de ziua eroilor, de ziua naţională la 10 mai şi cu alte ocazii importante. Programul lor consta dinr-un discurs ţinut de către director, despre importanţa evenimentului, imnul regal, recitări, coruri şi dansuri populare naţionale, de faţă fiind prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, preotul satului, precum şi părinţii elevilor.

          Învăţătorul Nicolaie D. Noapteş a funcţionat la început singur, dar din anul şcolar 1933/1934, mai precis din luna februarie 1934, vine şi al doilea învăţător în persoana lui Ştefan Tocmeală, care a rămas la post şi în anul şcolar următor, mai ales că din 1934 clasele s-au aglomerat, prin introducerea obligativităţii învăţământului de 7 ani. Noii învăţători se schimbau în ficare an, iar pentru perioada din an când nu se prezenta nimeni, Nicolaie D. Noapteş era suplinit de preotul satului. Prezentăm mai jos o listă cu numele învăţătorilor care au funcţionat la Şcoala primară mixtă Neculele, între anii 1931-1939:

-         Nicolaie D. Noapteş, permanent;

-         Ştefan I.Tocmeală, 1933/1934, 1934/1935;

-         Păuna I. Vlase, 1935/1936;

-         Lina Popescu, 1936/1937;

-         Aneta Comănici, 1937/1938;

-         Costina Dumitru, 1938/1939.

Situaţia pentru anul şcolar 1938/1939 a fost următoarea:

Clasa	Înscrişi	Promovaţi	Repetenţi
Clasa I	22	14	8
Clasa a II-a	19	15	4
Clasa a III-a	26	20	6
Clasa a IV-a	28	18	10
Clasa a V-a	21	18	3
Clasa a VI-a	16	9	7
Clasa a VII-a	8	8	0

În această perioadă , salariile din învăţământ erau destul de bune, iar alimentele foarte ieftine. Spre exemplu, salariul unui învăţător calificat, cu vechime de peste 10 ani, ajungea la suma de 5000 lei, în timp ce preţul unui kg. de carne era 8-10 lei, pâinea costa 4 lei, 1 kg. de vin 4-5 lei, o pereche de pantofi bărbăteşti 400 lei, un metru de stofă bună tot circa 400 lei. Din nefericire, scurta perioadă de pace de doar 20 de ani se apropia de sfârşit. Pe cerul Europei începeau să se adune norii negri ai războiului.

 Şcoala Neculele în perioada celui de-al Doilea Război Mondial

         

          La 1 septembrie 1939, Germania a atacat Polonia, act care a marcat dezlănţuirea celei de-a doua mari conflagraţii mondiale a secolului al XX-lea. Deşi iniţial ţara noastră şi-a declarat neutralitatea, evenimentele ce s-au desfăşurat în această perioadă pe scena politică europeană, o vor atrage inevitabil în război, populaţia având de suportat consecinţele tragice ale unui asemenea eveniment.

          Învăţătorii de pe valea Râmnicului, au fost şi ei mobilizaţi şi trimişi pe front. Activitatea şcolară a continuat sub conducerea femeilor şi prin aducerea unor cadre mai tinere. Şcolile au început să fie afectate de sărăcia şi lipsurile de tot felul, inerente vremii de război. Taţii plecaţi de acasă au lasat gospodăriile pe seama mamelor, care faceau ce puteau, lundu-i pe copii ca ajutor la treabă, iar preocuparea pentru învăţătură a devenit secundară. În această perioadă grea de război la Neculele, şcoala este condusă în continuare de învăţăturul Nicolaie D. Noapteş, până pe data de 25 februarie 1943, când primeşte ordinul de concentrare. Conducerea şcolii a fost luată de preotul satului Grigore I. Popescu, care îşi va împărţi clasele de elevi cu învăţătorii repartizaţi la Neculele de către Inspectoratul Şcolar. Instabilitatea cadrelor didactice la acestă şcoală, a fost o problemă care a persistat de-a lungul timpului, mai ales datorită depărtării de cel mai apropiat oraş, dar şi din cauza drumurilor greu accesibile din această zonă de munte.

Învăţătorii care au funcţionat între anii 1939-1945 la Şcoala Primară mixtă din comuna Neculele, în afară de Nicolaie D. Noapteş şi preotul Grigore I. Popescu, au fost următorii:

-         Victoriţa Chiriţă, A. Ştefănescu, 1939/1940;

-         D. Murgoci, 1940/1941, 1941/1942;

-         D-şoara V. D. Dumitru, 1942/1943;

-         Acriviţa I. Murgoci, 1943/1944;

-         Ştefan Sfhacov?, 1944/1945.

-         Anul şcolar 1944/1945, a început la 4 decembrie, din cauza luptelor care s-au dat pe teritoriul ţării noastre. Cursurile au început cu învăţătorul Nicolaie D. Noapteş, revenit de pe front în acea toamnă, împreună cu Ştefan Sfhacov?, care rămâne pănă la sfârşitul lunii martie 1945.

-         Redăm în continuare un tablou privind situaţia şcolară pe anul şcolar 1944/1945:

Clasa	Băieţi	Fete	Total
Clasa I	35	27	62
Clasa a II-a	15	12	27
Clasa a III-a	16	8	24
Clasa a IV-a	9	6	15
Clasa a V-a	17	2	19
Clasa aVI-a	4	2	6
Clasa a VII-a	6	7	13

Şcoala Neculele – Vintileasca în perioada comunistă

          În România începe o perioadă de tranziţie, în care comuniştii aflaţi la guvernare au preluat treptat toate pârghiile puterii în stat. Sărăcia în care se afla ţara după război, a culminat cu foametea ce a urmat secetei din anul 1946. Şcolile şi-au reluat activitatea iniţial pe linia modelului de învăţământ de dinainte de război. Foarte repede amestecul comuniştilor s-a făcut simţit şi în acest domeniu. Pe măsură ce s-au consolidat politic comuniştii au transformat şcoala într-un instrument de propagandă, îndoctrinând în primul rând cadrele didactice, au modificat programele şi manualele şcolare, au politizat şcoala prin înfiinţarea organizaţiilor de pionieri şi de tineret. Asupra cadrelor didactice au început să se facă presiuni pentru a deveni membri ai partidului unic (P.M.R. apoi P.C.R.) şi să aplice politica acestuia. La Şcoala Neculele, învăţătorul Nicolae D. Noapteş a reuşit să evite înscrierea în partidul comunist, până când s-a pensionat, chiar dacă la început comuniştii l-au suspendat din funcţia de director, pe care au atribuit-o unor cadre noi, „activişti de partid”.

În august 1948 a avut loc reforma învăţământului după modelul sovietic. În toate categoriile de şcoli, începând cu clasa a patra primară a fost introdusă limba rusă. Şcoala şi-a schimbat în această perioadă denumirea în “Şcoala elementară Neculele”, cu învăţământ de 4 clase. Constatăm o involuţie faţă de perioada de dinainte de 1948, coborându-se nivelul învăţământului obligatoriu de la 7 ani la numai 4 ani. În continuare, şcoala s-a confruntat cu aceia-şi problemă a instabilităţii cadrelor didactice, care se schimbau foarte des. Astfel, în perioada 1945 – 1960 la Şcoala Neculele au funcţionat următorii învăţători: Neculai D. Noapteş, Dulgheru I., Lăptucă M., Râpeanu Marcel, Fl. Albu, Paula Badiu, L. P. Cucu, Mihai Stanciu, Tănase Săpunaru, Alecu Popescu, Virgiliu N. Vasilescu, Ienuţă Sufleţel, Neculai Negru, Elena Găzdaru, Nellu Batog (a deţinut şi funcţia de director), T. Bălălău, Drăguţ Agripina, C. V. Crângaşu, V. Crângaşu, Sava Marietta, Alexandrescu Aurel, Smaranda Bălteanu, Dobrescu Cecilia, Noapteş Gheorghe, Emilia Ghimeş, Ştefan Mancea, T. Albu, El. Bucureşteanu, I. Ichimescu, Constanţa N. Mihalcea, Niţica D. Mihalcea, Modreanu D. Vergil, Umaniţă B. Anastasia, Umaniţă P. Gabriel, Buzoianu N. Ioana, Buzoianu Gh. Nicolaie, Noapteş N. Gheorghe, Noapteş Aurelia. Încadrarea cu învăţători calificaţi, rămânea o problemă de viitor. La centrele raionale (judeţene), se organizau în fiecare vară cursuri de calificare pentru învăţători şi profesori, cu durata de două luni desfăşurate în vacanţa de vară, de către Institutul de Perfecţionare a Cadrelor Didactice. Pe lângă norma didactică şi activitatea metodologică, învăţătorii erau folosiţi de către conducerea politică a comunei, la toate activităţile culturale şi obşteşti: aniversări politice, comitete de alfabetizare, comisii de recensământ ş. a.

 În ce priveşte efectivele de elevi la Şcoala elementară Neculele, prezentăm mai jos numărul celor înscrişi la clasele I-IV, între anii 1948-1954:

Anul şcolar	Clasa I	Clas a II-a	Clasa a III-a	Clasa a IV-a
1948/1949	61	37	27	14
1949/1950	46	50	40	22
1950/1951	32	40	43	24
1951/1952	43	27	29	43
1952/1953	42	31	24	30
1953/1954	33	33	25	23

          Comuniştii considerau şcoala un instrument de propagandă important punând accent pe dezvoltarea acesteia. În anii ’60 s-au înfiinţat şcoli în toate satele, mărindu-se  perioada de şcolarizare începând cu anul 1960, de la 7 ani la 8 ani, iar din 1970, la 10 ani. Acest lucru a constituit o nouă etapă a învăţământului românesc general şi obligatoriu. Această reformă a întâmpinat greutăţi la Şcoala Neculele, ce păreau la început de netrecut: spaţiul de şcolarizare era limitat, fiind destinat să adăpostească doar clasele I-IV, lipsa de cadre didactice era de asemenea, o problemă greu de rezolvat. Între anii 1962-1964 se construiesc încă 2 săli de clasă, şcoala având acum în total 4 săli, iar în anul şcolar 1964/1965, numărul claselor de elevi ajunge la 8. Dotarea şcolii cu material didactic începe să se îmbunătăţească şi din acela-şi an şcolar, elevii beneficiează de o bibliotecă, al cărei fond de carte va creşte de la an la an. Şcoala devine mult mai accesibilă pentru elevii ce provin din familii sărace, datorită unui sistem de burse mai generos, a gratuităţii manualelor şi de scutire a oricărei taxe şcolare. Şcolile pedagogice, care au înlocuit vechile şcoli normale, încep să scoată noi promoţii de învăţători care îi vor înlocui pe cei ieşiţi la pensie. De asemenea, apar institutele pedagogice de 3 ani, care vor pregăti profesori pentru a completa schema la clasele V-VIII.

locuitorilor era, ca şi în perioada interbelică, creşterea vitelor şi munca la pădure.

În anul 1969, Şcoala generală Vintileasca funcţiona în local propriu, avea 4 săli de clasă mobilate corespunzător, o bibliotecă cu 460 de volume, deţinea un lot de pământ experimental în suprafaţă de 13644 m2. În şcoală lucrau 20 de cadre didactice, din care 5 erau calificate, iar restul aveu o pregătire medie şi instruiau un număr de 162 elevi împărţiţi în 8 clase, după cum urmează:

Clasa      I	Clasa a II-a	Clasa a III-a	Clasa  a IV-a	Clasa  a V-a	Clasa a VI-a	Clasa  a VII-a	Clasa  a VIII-a
21	22	27	25	19	16	15	17

          Un an mai târziu, în 1970, şcoala avea 6 săli de clasă şi un total de 174 elevi.

          Efectivele de elevi au continuat să crească de la an la an, iar din anul şcolar 1976/1977, s-au înfiinţat şi clasele a IX-a şi a X-a, astfel că numărul total de elevi a ajuns la 271. La începutul fiecărui an şcolar, înainte de începerea cursurilor, între 2 şi 4 săptămâni, elevii claselor V-X, trebuiau să meargă în practică agricolă, la fermele de stat din zona de câmpie, de obicei la culesul strugurilor.

          În anul şcolar 1978-1979, la Şcoala generală Vintileasca erau încadrate următoarele cadre didactice: Noapteş Pompiliu – prof. director, specialitatea biologie, Apostu Stana – învăţătoare, Blidaru Georgeta – învăţătoare, Noapteş Vasilica – învăţătoare, Noapteş Joseta – învăţătoare, Serea Niculiţa – învăţătoare, Bucur Stela –prof. limba română, Pioară Alexandru – prof. matematică, Moise Angela – prof. suplinitor, Edu Gabriela – prof. fizică-matematică, Bizadea Aurel – prof. istorie, Lihăt Voica – prof. suplinitor. Iată care era situaţia şcolară la nivelul celor două cicluri, primar şi gimnazial:

Clasa I	Clasa a II-a	Clasa a III-a	Clasa a IV-a	Total I-IV
30	23	23	29	105

         

Clasa a V-a	Clasa a VI-a	Clasa  a VII-a	Clasa  a VIII-a	Clasa  a IX-a	Clasa a X-a	Total V-X
28	29	26	28	39	39	189

          Până în anul 1989 s-au menţinut cele 10 clase, iar numărul de cadre didactice calificate, cu domiciliul în Vintileasca a crescut. Menţionăm dintre învăţătoare pe Noapteş Joseta, Noapteş Vasilica, care a deţinut şi funcţia de director timp de mai mulţi ani, până în anul şcolar1975/1976, Georgescu-Apostu Stana, Popescu Aurica, Banu Ioana, iar dintre profesori pe Noapteş Pompiliu, absolvent al facultăţii de biologie de la Universitatea din Iaşi, în anul 1978, ce a deţinut funcţia de director între anii: 1976-1983, 1985-1987 şi 1993-2005; Stoian Elena, absolventă a Institutuilui Pedagogic, în anul 1975, specialitatea matematică, ce a deţinut funcţia de director între anii: 1983-1985 şi 1987-1993. O parte din aceste cadre s-au pensionat, altele îşi desfăşoară activitatea în această şcoală şi în prezent.

          Dacă în anul şcolar 1979/1980, erau înscrişi 95 elevi la clasele I-IV, 114 la clasele V-VIII şi 72 la clasele IX-X, totalizând 281 elevi, peste un deceniu, în anul şcolar 1989/1990, situaţia era următoare: la clasele I-IV erau înscrişi 54 elevi, la clasele V-VIII 75 elevi, iar la clasele IX-X 67 elevi, în total fiind înscrişi 196 elevi. Se observă o scădere a populaţiei şcolare, care din păcate va continua cu un accent şi mai pronunţat în perioada de tranziţie, de după evenimentele revoluţionare din decembrie 1989.

         

Şcoala Vintileasca în zilele noastre

          La fel ca toate  şcolile din România şi Şcoala Vintileasca trece prin lunga şi dificila perioadă de reformare a sistemului de învăţământ, iniţiată în anul 1998 de Ministrul Andrei Marga. Cadrele didactice de la această şcoală, au fost întotdeauna receptive la toate propunerile de schimbare în bine a şcolii româneşti, discutând şi venind ei însă-şi cu propuneri în cadrul şedinţelor Consiliului Profesoral, la proiectele de lege iniţiate de diferiţi miniştri ai educaţiei naţionale.

          În anul 2005, domnul profesor Noapteş Pompiliu s-a pensionat, astfel că funcţia de director al Şcolii cu clasele I-VIII, i-a revenit prin concurs, doamnei Georgescu – Apostu Stana, profesor gradul I, specialitatea limba română. Din anul 2006, şcoala îşi schimbă titulatura în Şcoala de Arte şi Meserii, Vintileasca În acela-şi an, şcoala a intrat într-un proces de reabilitare datorită unui proiect realizat de Primăria Vintileasca. După finalizarea proiectului a rezultat o şcoală modernă, cu 8 săli de clasă dispuse în două corpuri, construite anterior, o bibliotecă având 3540 volume, o sală de sport dotată corespunzător, un laborator de informatică conectat la internet prin proiectul Economia Bazată pe Cunoaştere (EBC), proiect întocmit de Primăria Vintileasca câştigat în 2007 şi finanţat de Banca Mondială. Laboratorul este dotat cu 20 de calculatoare noi, server, imprimantă scanner, videoproiector, copiator, cameră WEB, căşti şi mobilier corespunzător. În 2009 şcoala a fost dotată cu staţie radio cu amplificator, având boxe interioare şi exterioare. Ambele corpuri dispun de centrale pe lemne ce le asigură încălzirea proprie, grupuri sanitare interioare, duşuri, tâmplărie termopan şi izolare termică. Şcoala dispune de o grădină cu livadă şi fâneaţă în suprafaţă de 16000 mp, în care lucrează elevii şi profesorii, un teren de sport neamenajat corespunzător cu suprafaţa de 2000 mp. Prin subproiectul E – vacanţa din cadrul proiectului EBC, s-a reuşit înfiinţarea în cadrul şcolii a unui muzeu etnografic, cu participarea profesorilor, a elevilor, părinţilor şi a reprezentantului Punctului de Acces Public la Informare din comună. Şcoala a fost dotată cu mobilier nou, corespunzător standardelor, în sălile de clasă, bibliotecă şi cancelarie.

          În ultimii ani Şcoala Vintileasca a devenit cunoscută ca o instituţie şcolară fruntaşă,  datorită interesului deosebit al familiei pentru şcoală, a unui colectiv didactic cu dragoste de meserie, cu pregătire ştiinţifică şi metodică bună şi foarte bună. În anul şcolar 2007/2008, toate cadrele didactice din Şcoala Vintileasca au participat  la Proiectul pentru Învăţământul Rural (PIR), care a avut ca principal obiectiv „îmbunătăţirea activităţilor de predare-învăţare în şcolile din mediul rural”. Totodată, între autorităţile locale, Biserică, Inspectoratul Şcolar, părinţi şi Şcoala Vintileasca există o colaborare foarte bună. Şcoala s-a remarcat prin pregătirea foarte bună a elevilor la toate materiile, precum şi pentru “evaluarea naţională”, elevii şcolii ajungând la cele mai bune licee din zonă, unde s-au evidenţiat prin performanţele lor, primindu-se chiar scrisori de felicitare de la asemenea licee. Elevii şcolii s-au remarcat şi la olimpiadele şcolare, obţinând premii şi menţiuni.

          Activităţile educative extraşcolare, ocupă un loc important în viaţa Şcolii de Arte şi Meserii Vintileasca: Ansamblul Folcloric “DORUL CIOBĂNAŞULUI”, a fost premiat la numeroase manifestări naţionale şi internaţionale; Clubul micilor meşteri populari “GHIUNGHIURICĂ” - meşteşuguri tradiţionale, cu elevi premiaţi la Olimpiada Naţională de Meşteşuguri Tradiţionale, Icoana din sufletul Copilului, ambele coordonate de doamna prof. dir. Georgescu – Apostu Stana; Clubul de Karate, condus de prof. Stanciu Costel, locul II obţinut de eleva Şerbu Ana-Alexandra la concursul: „Cupa Performanţei”, desfăşurat la Şimleu Silvaniei în anul 2009; participarea la proiecte educative precum – NATURA 2000, e-Vacanţa 2009, e-Vacanţa de iarnă (menţiuni la ambele proiecte); Zestrea Românilor - SAM Vintileasca partener pentru TVR2; parteneriate cu Clubul Copiilor Şimleu Silvaniei, Şcoala Vânători – Vrancea, Ansamblul „MOŞTENITORII” din Chişinău.

          Referitor la situaţia elevilor înscrişi în anul şcolar 2000/2001, aceştia erau în număr de 68 la clasele I-IV şi de 83 la clasele V-VIII, totalizând un număr de 151 elevi. După 9 ani, în anul şcolar 2009/2010, situaţia elevilor înscrişi pe clase era următoarea:

I		II		III		IV		V		VI		VII		VIII		Total
T	f	T	f	T	f	T	f	T	f	T	f	T	f	T	f
11	8	16	3	16	9	19	12	14	6	19	8	19	11	22	10	136

          Observăm că populaţia şcolară a continuat să scadă şi în acest deceniu, mai ales datorită emigrării tinerilor din localitate, pentru a munci în statele dezvoltate ale Uniunii Europene.

          În ce priveşte situaţia statistică a cadrelor didactice de la SAM Vintileasca, prezentăm următorul tablou pentru anul şcolar 2009/2010:

Nr. crt.	Numele şi prenumele cadrului didactic	Specialitatea	Titular/suplinitor
1.	GEORGESCU APOSTU-STANA	Profesor lb. română gr.I	Titular
2.	BACIU MIHAELA	Institutor I gr.I	Titular
3.	STĂRUIALĂ SIMONA	Învăţător	Suplinitor
4.	MARCU  DANA	Învăţător def.	Suplinitor
5.	NOAPTEŞ ANICA	Învăţător gr.I	Titular
6.	POPESCU CĂTĂLIN	Învăţător def.	Suplinitor
7.	LIHĂT MIRELA	Învăţător def.	Titular
8.	CHIVOIU ONUŢA	Institutor I gr.II	Titular
9.	RACOVIŢEANU VALERIU	Învăţător def.	Suplinitor
10.	NOAPTEŞ JOSETA	Învăţător gr. I	Suplinitor pension
11.	POPESCU AURICA	Educatoare gr. I	Titular
12.	BANU IOANA	Educatoare gr.I	Titular
13.	POTOP VERONICA	Educatoare	Suplinitor necalif
14.	NOAPTEŞ MARIANA	Educatoare	Suplinitor necalif
15.	CERNAT VALERICA	Educatoare	Suplinitor necalif
16.	NOAPTEŞ CUŢA	Profesor biologie def.	Titular
17.	MARINESCU MIHAELA	Profesor matematică def.	Titular
18.	CRUCEAN  FĂNEL	Profesor geografie gr. II	Titular
19.	FIFERE ELENA	Profesor lb. română gr. I	Suplinitor pension
20.	TACHE SĂNDEL	Profesor lb. franceză gr. II	Suplinitor pension
21.	DUŢĂ LĂCRĂMIOARA	Profesor lb. engleză	Suplinitor
22.	TUREA GICUŢA	Profesor lb. română def.	Suplinitor
23.	AVASILOAIE MIHAI-VICTOR	Profesor matematică def.	Titular
24.	STANCIU COSTEL	Profesor ed. Fizică gr.II	Titular
25.	PANTELIMON SORIN	Profesor istorie def.	Suplinitor
26.	GRECEANU GEORGETA	Profesor fizică-chimie gr. II	Suplinitor pension

În prezent, Şcoala de Arte şi Meserii Vintileasca, situată în centrul comunei, este şcoală coordonatoare care are în subordine următoarele structuri: o şcoală cu clasele I – VIII în satul Bahnele, două şcoli cu clasele I – IV, una în satul Poiana Stoichii şi cealaltă  în satul După Magura şi cinci unităţi preşcolare şi anume: grădiniţa Vintileasca, grădiniţa Neculele, grădiniţa Tănăsari, grădiniţa Bahnele şi grădiniţa Bahnele de Jos.

Şcoala Bahnele, structură a şcolii cu personalitate juridică Vintileasca este situată în satul Bahnele la o distanţă de 3 km. faţă de Şcoala Vintileasca, pe partea stângă a DN.2R, la poalele munteui Stejicul Mare(1300m.). A fost înfiinţată la începutul secolului XX şi funcţionează azi în două corpuri. Primul a fost construit în anul 1984 după ce vechea şcoală situată în cătunul “pe Pod”, a ars în întregime. Acest corp de şcoală a intrat în reabilitare în anul 2007 printr-un proiect iniţiat de Primărie, fiind executate pănă în prezent circa 70% din lucrări (fundaţie, tâmplărie termopan, izolare termică, tencuieli interioare). Din cauza crizei economice, în toamna lui 2008 lucrările au fost întrerupte. Cel mai mult se simte lipsa centralei termice, încălzirea făcându-se cu calorifere electrice.  În acest corp se află 5 săli de clasă (una pentru grădiniţă), bibliotecă, sală de informatică dotată cu 10 calculatoare neracordate la internet. Cel de-al doilea corp de şcoală a fost construit între anii 2006-2008, având 3 săli de clasă spaţioase, dotate cu mobilier nou, cu tâmplărie termopan, 1 cancelarie, hol, spaţiu de depozitare pentru programul guvernamental “lapte şi corn”. Şcoala dispune de un calculator conectat la Internet prin programul “Economia Bazată pe Cunoaştere”, copiator şi imprimantă. Când timpul este favorabil, elevii sunt transportaţi cu microbuzul şcolii intrat în dotarea Primăriei în anul 2008, fiind însoţiţi permanent de către un cadru didactic.

Şcolile cu clasele I –IV După Măgura şi Poiana Stoichii, sunt situate la 8 km. fiecare de Şcoala Vintileasca, în satele cele mai izolate ale comunei. Şcoala din satul După Magura a fost înfiinţată în anul 1940, iar cea din satul Poiana Stoichii în anul 1965. Clădirile sunt vechi, cu câte o singură sală de clasă, dotate din anul 2007 cu mobilier nou şi câte un calculator fiecare, în care învaţă simultan clasele I – IV.

Grădiniţa Vintileasca, este situată în centrul comunei şi funcţionează într-o sală de clasă veche, cu hol, fiind dotată cu mobilier nou.

Grădiniţa Neculele, este situată în satul Neculele, la 2 km. de Şcoala Vintileasca, pe partea stăngă a DN. 2. Aceasta este o construcţie nouă, realizată pe baza unui proiect iniţiat de Primăria Vintileasca în anul 2006 şi finalizat în 2009. Clădirea are tâmplărie PVC, hol, sală de clasă dotată cu mobilier şi material didactic corespunzător.

Grădiniţa Bahnele, îşi desfăşoară activitatea în spaţiul Şcolii Bahnele, are sală de clasă dotată cu mobilier nou, hol, inrare separată, dar grup sanitar în comun cu al şcolii.

Grădiniţele Bahnele de Jos şi Tănăsari, situate în satele cu acela-şi nume, nu au clădiri proprii, ele funcţionând în spaţii în îchiriate de la particulari.

Prof. Sorin Pantelimon